Eseu despre viata noastra

Viața noastră-i o beție;
Suntem beți când de amor,
Când de o dulce melodie
Mulți de lacrimi și de dor.
Omului îi este dată o singură viață, doar atât.
În antichitate se spunea „Trăiește-ți clipa” făcând aluzie la faptul că viața în sine este foarte scurtă și trebuie trăită la maximum. Da, intr-adevăr, a vorbi despre viață înseamnă o întreagă filosofie. S-au scris poezii, cântece, poeme, despre cât e de scurtă viața, mai ales că numai una o avem. Însă scurta durată a vieții nu ne poate face să ne abatem de la desfătările ei, nici să ne consolăm de necazurile ei.
Se mai zice că fiecare om poartă nu numai viața, dar și moartea. Așadar, suntem născuți pentru a muri. Atunci, ce înseamnă viața? O cale spre moarte? Dar poate e o cale moarte-viață? Din păcate, nimeni nu știe răspunsul.
În religiile orientale se propagă ideea că omului nu îi este dat o singură viață. De exemplu, budismul susține faptul că omul este captiv unui ciclu infinit moarte-renaștere în funcție de karma acumulată în timpul vieții. Așadar, pentru budiști există mai multe vieți, iar moartea nu este decât o etapă de trecere între ele. Atunci, cum rămâne cu filozofia unei singure vieți a omului?
Teama de a muri a inspirat popoarele vechi de a compune celebrele: Cartea Morților, Epopeea lui Ghilgameș, etc. Și totuși, avem o realitate: o viață, după care urmează inevitabila moarte.
Deci, ce e aceasta viață? Cum o putem defini? Și, dacă, într-adevăr, avem o viață, care e modul cel mai corect de a o trăi? Ca o clepsidră alunecândă în neant, viața este doar o valoare care se pierde în timp. Însăși noțiunea de timp tot noi, oamenii, am inventat-o.
Dar poate ne rezumăm la teoria gnosticilor? Recent, a părut cartea lui Anthony Peake „Există viață după moarte?”. Autorul susține că existența individului este perpetuă. Senzația de deja vu, profețiile, presimțirile sau coincidențele pe care nu le putem explica sunt doar elemente care susțin teoria că retrăim o viață pe care am trăit-o deja. Aceasta ne dovedește fizica cuantică, neurofiziologia, psihiatria clinică. El mai emite supoziția că viața noastră e o iluzie-trăim într-o hologramă. Atunci, după părerea lui nimic nu e real, ci trăim într-un vis, sau mai straniu, într-un univers paralel.
Această teorie, cât ar părea de ciudată, provoacă interes în rândul specialiștilor. Însă, să credem că ce ne înconjoară e real, că școala în care învățăm e reală, că profesorii ce ne îndrumă sunt cât se poate de reali, că EU sunt reală. Să credem că senzațiile, percepțiile noastre nu ne mint.
Să gândim că totul este mai simplu, că avem o viață ce are sens, scop, clipe de dragoste, de regret, de necazuri și ea merită trăită. Într-o viață de om încap toate aceste clipe. Viața omului e ca un meteor: strălucește în noapte și se transformă în cenușă.
Atunci, să trăim cu dragoste în șuvoiul vieții, să trăim astăzi, să o trăim cu măreție și demnitate umană.