I.1. Evidenţierea monumentelor arheologice în perioada anilor ´46- ´60
Terasele superioare de pe dreapta cursului mijlociu al fluviului Nistru, din zona oraşelor Rezina, Şoldăneşti în aval, până lângă complexele Ţâpova, Japca, precum şi cele ale unor râuri şi pârâiaşe mai mici, s-au dovedit propice pentru locuire de-a lungul mileniilor. Acest fapt este dovedit prin cercetările arheologice efectuate cu o deosebită pregnanţă în anii postbelici. Investigaţiile preliminare de teren întreprinse în această perioadă au oferit informaţii suplimentare de interes major. Printre cele mai notabile dintre acestea, valorificate şi ştiinţific se numără cele efectuate la Alcedar, Ţahnăuţi, Hligeni, Mateuţi, Şoldăneşti. Cercetările de aici au certificat urme de locuire din epocile neolitică, bronzului, fierului şi evul mediu (Arnăut 2000, 93).
În regiunea Nistrului Mijlociu, primele descoperiri de obiective arheologice au fost semnalate de şeful secţiei de arheologie al Institutului de istorie, limbă şi literatură al Academiei de Ştiinţe a URSS, filiala Moldova, G.D. Smirnov. În calitate de cercetător ştiinţific, el a desfăşurat o prestigioasă activitate ştiinţifică în domeniul arheologiei primei epoci a fierului. Cu această ocazie ţinem să aducem la cunoştinţă că în 1946 organizează şi practic conduce una din primele expediţii ştiinţifice care şi-au pus drept scop studierea monumentelor arheologice pe traseul: Chişinău- Criuleni- Dubăsari- Ofatinţi- Râbniţa- Rezina- Horodişte-Orhei- Trebujeni. Aceasta s-a soldat cu descoperirea şi cercetarea unui şir de monumente arheologice. Arheologul şi-a consacrat toată energia, pasiunea şi competenţa investigării în săpăturile de
În anul 1946 Gh. D. Smirnov a descoperit aşezarea fortificată de la Ofatinţi. El a stabilit parametrii sitului şi a făcut o descriere a stratului de cultură şi a materialului arheologic pe care le-a atribuit perioadei scitice. În 1952 în aşezarea fortificată de la Ofatinţi au fost efectuate cercetări arheologice de către echipa scitică a expediţiei moldoveneşti a II KM al AŞ din URSS, condusă de A.I. Meljukova.
De la sfârşitul anilor '40 şi pe parcursul anilor '50, cercetările extinse din bazinul Nistrului, au fost efectuate de expediţiile II KM al AŞ din URSS-detaşamentul Tripolian şi IA al AŞ al RSSM, sub conducerea lui S.M. Bibikov, iar ulterior de T.S. Passek. Alături de studierea descoperirilor ce aparţineau vestigiilor primitive timpurii, au fost cercetate şi monumente din prima epocă a fierului. În anul 1947 au fost efectuate periegheze pe malul drept al Nistrului, în raioanele Rezina şi Orhei, în împrejurimile satelor Solonceni, Stochnaja, Echimăuţi, Saharna şi lângă Horodca de pe râul Botna.
Începând cu anul 1950, pe teritoriul Moldovei îşi încep lucrările expediţia arheologică moldovenească a II KM al AŞ din URSS şi FM a AŞ din URSS, sub directa conducere a T. S. Passek, iar mai târziu expediţia arheologică pruto- nistreană a IA al AŞ din URSS şi al AŞ din RSSM de sub conducerea lui Gh. B. Fedorov. Toate aceste expediţii au pus bazele cercetărilor arheologice sistematice a monumentelor arheologice.
În anul 1950 G.B. Fedorov descoperă aşezarea fortificată pluristratigrafică Ţareuca şi efectuează săpături arheologice în perioada anilor 1950, 1952, 1953, 1958. În anul 1951 descoperă aşezarea Ţareuca I şi o identifică ca aparţinând culturii Sântana de Mureş- Cernjachov. În anul 1952 G.B. Fedorov identifică aşezarea fortificată Ţahnăuţi- Dohentea care o atribuie culturii medievale timpurii, iar în 1953 descoperă si cercetează aşezarea Tarasova III. O serie întreagă de monumente ce aparţin primei epoci a fierului (aşezările fortificate de la Alcedar-"La Cordon", Curătura, Mateuţi, Raşcov şi altele) au fost descoperite în urma cercetării aşezărilor deschise şi celor fortificate, de origine „slavă” aflate în această regiune. În aşezările de la Alcedar şi Curătura au fost trasate mici sondaje .
Epoca paleoliticului în zona Nistrului Mijlociu a fost amplu cercetată în spaţiul amintit de E .Cernâş, care a adus contribuţii extrem de importante cu privire la perioada preistorică. E. Cernâş descoperă şi cercetează staţiunile paleolitice: Saharna, Echimăuţi IV (1947), Solonceni I, Ciorna I (1952), Ciorna II (1957 ).
În aceeaşi perioadă, în 1951, O. Melinicovskaja cercetează aşezarea hallsttatiană Ţahnăuţi. Săpături arheologice la această aşezare au fost efectuate şi de A.I. Meljukova .
În anii 1952-54, lucrările colectivelor Expediţiei moldoveneşti au fost efectuate în zona de silvostepă din regiunea Nistrului Mijlociu (raioanele Rezina şi Râbniţa), pe ambele maluri ale fluviului Nistru de la Camenca în jos pe cursul apei până la Dubăsari.
Detaşamentul Colectivul "scitic", condus de A.I. Meljukova, ce făcea parte din aceeaşi expediţie a efectuat cercetări arheologice în raionul Rezina. În 1952 începe studierea sistematică a vestigiilor din epoca fierului timpuriu în necropola tumulară „ Saharna II- Gura Hulboaca”, în care au mai fost dezveliţi patru tumuli. Cercetătoarea face în 1952- 1953 săpături la Ţahnăuţi şi Saharna Mare.
Doar după cercetările întreprinse de ea în anul 1952, în aşezarea fortificată de la Ofatinţi, raionul Râbniţa, apartenenţa etnică "scitică" a monumentelor arheologice nistrene a fost pusă, pentru prima dată, sub semnul întrebării. Dacă pentru sec. VII-VI a.Chr. în cadrul ceramicii, există asemănări cu vestigiile din silvostepa ucraineană din dreapta Niprului, atunci, după sec. al Vl-lea a.Chr., această asemănare dispare.
În 1952, în acelaşi timp cu cercetarea tumulilor de la Alcedar efectuate de R. L. Rozenfel'dt, la 0,5 km. sud-est de acestea, pe unul din promontoriile văii, a fost investigată o aşezare. În stratul de cultură au fost găsite vârfuri de săgeţi din bronz cu dulie şi două aripioare, ceramică şi podoabe ce se datează în sec. VII-VI a.Chr.
În urma cercetărilor de suprafaţă, efectuate de V. I. Markevič în bazinul inferior al râului Ciorna în anii 1953-1954, au fost scoase la iveală 18 aşezări, 3 aşezări fortificate şi trei necropole de "epocă scitică". Tot în aceşti ani au fost cercetate, pentru prima dată monumentele arheologice din împrejurimile satului Hligeni. La sfârşitul anilor ‛60, monumentele arheologice de lângă satul Hligeni au fost cercetate de expediţia arheologică pruto- nistreană condusă de Gh.B. Fedorov.
În 1954, lângă satul Mateuţi a fost descoperit, de către inginerul agronom Celpan, un tezaur de podoabe din perioada „scitică”, compus dintr-un inel de aur şi două din argint, la care se adaugă două brăţări şi un torques de argint. Astăzi, tezaurul de la Mateuţi, de rând cu alte renumite tezaure (de la Cărbuna, Frumuşica, Hansca) se află în custodia Muzeului de Etnografie şi Istorie Naturală din Chişinău.
Tot în decursul deceniului cinci al secolului trecut arheologul V.I.Markevič descoperă următoarele aşezări: Lipceni Rîpa Zanova , Păpăuţi[1] , Păpăuţi III ( descoperite în 1953) , Păpăuţi- La Hlinoaia, Păpăuţi- Valea Ceornii, staţiunea paleolitică Lipceni ( descoperite în anul 1954).
Pe lângă cercetătorii amintiţi, care şi-au desfăşurat activitatea cu prioritate în aceste ţinuturi, au participat la săpături şi arheologul P. Bârnea. În anul 1958 descoperă aşezările Păpăuţi I, Păpăuţi II, iar în 1962 cercetează Cinişeuţi-
De asemenea, la începutul anilor 50 ai sec. XX Gh. Sergheev se include în procesul de cercetare a monumentelor din epoca fierului timpuriu plasate în preajma satelor Saharna, Butuceni.
I.2. Cercetarea obiectivelor arheologice din zona Nistrului Mijlociu în a doua jumătate a sec. XX- încep. sec. XXI
În perioada anilor '60-începutul anilor ‛70, au fost descoperite noi monumente arheologice, punctele date fiind trecute pe harta arheologică a siturilor din prima epocă a fierului (Lăpuşnean, Niculiţă, Romanovskaja, 1974). Începând cu anii1973-1975 apare ciclul de publicaţii arheologice în opt volume Ахеологическая Карта МССР (Harta arheologică a RSSM). Apariţia Hărţii arheologice a reprezentat un pas pozitiv pentru sistematizarea descoperirilor arheologice din fosta RSSM, inclusiv şi din raionul Rezina.
Astfel, în 1967 Ion Hâncu cercetează situl aparţinând culturii Basarabi- Şoldăneşti Mateuţi- Curtoaea I, însă cele mai multe descoperiri le face la începutul anilor 80 unde în spaţiul rezinean identifică aşezările: cet. Cogâlniceni (1980), Ţareuca – Pe Cetate, cercetează şi descrie aşezările fortificate Rezina (1985), Horodişte I (1980). Toate monumentele cele mai importante I. Hâncu le publică în lucrarea sa „ Străvechi monumente din Republica Moldova ” editată
O aşezare şi o necropolă din prima epocă a fierului au fost descoperite în urma perieghezelor arheologice efectuate de I. Hâncu şi V. Lăpuşnean în apropierea satului Mateuţi. Obiectivele au fost datate cu sec. VIII-VII a.Chr.
În 1961, în aşezarea fortificată de la Mateuţi, au fost efectuate cercetări arheologice de către o echipă a expediţiei pruto-nistrene a IA al AŞ din URSS şi al AŞ din RSSM de sub conducerea T. D. Zlatkovskaja. În partea de sud-vest a aşezării a fost trasată secţiunea III-a ce a tăiat valul şi şanţul, fapt ce a permis, ca pe baza datelor stratigrafice, să se pună problema perioadei construcţiei sistemelor de fortificaţie a acestei aşezări (Zlatkovskaja, 1965, p. 220-225).
În anii 1986-1987, datorită construcţiilor la magistrala de gaz "Ananev-Bogorpdcean", colaboratorii expediţiilor arheologice din nordul Moldovei de sub conducerea Iui O. Leviţki au efectuat periegheze şi cercetări de suprafaţă în raioanele Rezina şi Şoldăneşti. Tot atunci s-au făcut cercetări arheologice de amploare în aşezarea de la Mateuţi-"La Basne" , dar şi în aşezarea fortificată de la Alcedar-"La Cordon". De asemenea, au fost întreprinse mici cercetări arheologice în aşezarea de la Alcedar-Odaia.
Anul
În anii 1989-1990, expediţia arheologică a Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei, sub conducerea lui N. V. Gol'ceva, a cercetat aşezarea fortificată de la Hligeni II-"La Şanţ", însă, din păcate, în acest sit nu a fost cercetat sistemul de fortificare (Gol'ţeva, Kašuba, 1995).
În sfârşit, în anul 1993, O. Leviţki şi V.Haheu au revăzut şi cercetat vizual, în acţiunea de inventariere a monumentelor arheologice din R. Moldova, toate monumentele din zona Nistrului Mijlociu. Pe lângă unele precizări de detaliu, caracteristica monumentelor ca şi întreaga imagine în general, nu a suferit mari modificări. Din păcate, din lipsă de resurse financiare suficiente proiectul de inventariere a monumentelor arheologice nu a fost definitivat la nivelul corespunzător, păstrând foarte multe lacune, care în anumite cazuri au tirajat multiple inexactităţi.
În general, perioada anilor 90 se caracterizează prin apariţia unui mare număr de articole consacrate descoperirilor arheologice din zona Nistrului Mijlociu. Aceasta se datorează activităţii Muzeului Naţional de Istorie, devenit în 2005 Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei în urma incorporării Muzeului de Arheologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.
În vara anului 1993 expediţia Muzeului Naţional de Istorie a efectuat în zona Saharna cercetări de periegheză cu sondaje nu prea mari în unele puncte. În urma lucrărilor expediţiei au fost identificate în teren cele 16 monumente arheologice, înregistrate în zonă în anii 50 de către G.D. Smirnov şi descrise în jurnalele sale de şantier. Pe parcursul prospectării şi cartografierii monumentelor s-a atras atenţie asupra stării deplorabile în care se afla mica fortificaţie Saharna- La Revechin. Timp de câţiva ani situaţia financiară n-a permis cercetătorilor muzeului să revină în zonă, însă în vara anului 1998 s-au reluat cercetările în rezervaţia istorică-naturală „Saharna”.
Dintre membrii muzeului care s-a ocupat de spaţiul amintit, inclusiv de zona Saharna, este cercetătorul Al. Levinschi.
În 1996, apare monografia lui T. Arnăut şi R. Ursu- Naniu „ Vestigii getice din cea de a doua epocă a fierului în interfluviul pruto- nistrean”, lucrare realizată în cadrul Facultăţii de Istorie a Universităţii de stat din Moldova. Autorii încearcă să expună problemele situaţiei etno-culturale din spaţiul pruto- nistrean din cea de a doua epocă a fierului, de asemenea, clasifică din punct de vedere tipologic-funcţional vestigiile getice din sec. VI- III a. Chr. În această clasificare au intrat şi materialele arheologic descoperite în siturile din regiunea Nistrului Mijlociu: Curătura, Stochnaja.
Cercetările arheologice din ultimul deceniu au îmbogăţit considerabil harta monumentelor istorice cu noi obiective importante din prima şi a doua jumătate epocă a fierului, iar materialele rezultate au permis completarea unor goluri cronologice în dezvoltarea comunităţilor traco- getice, confirmând sau infirmând unele interpretări anterioare.
Astfel, în anul 2000 apare lucrarea „Vestigii traco-getice pe Nistrul mijlociu” semnată de M. Kašuba, V. Haheu, Ol. Leviţki. În studiul lor se emite ipoteza despre posibilul mod de formare a focarului culturii getice timpurii în zona de sud a bazinului Nistrului Mijlociu. S-a încercat să se publice complet materialele colecţiilor din anii ‛50 cât şi a materialelor obţinute în rezultatul cercetărilor făcute de autori la mijlocul anilor ‛80 şi de asemenea a situaţiei cultural-istorice din zona de sud a Nistrului Mijlociu în perioada hallstattiană târzie şi getică.
De altfel, în anul 2004, din motiv că nu s-a putut obţine autorizaţie de la Ministerul Culturii, nu au putut fi continuate cercetările arheologice pe teren în fortificaţia getică Saharna- La Revechin.
Săpăturile arheologice la aşezările Saharna Mică, Saharna „Dealul Mănăstirii” şi Saharna Mare au fost efectuate pe suprafeţe restrânse, şi prin urmare, au pus în evidenţă un material relativ modest ca volum, însă de o valoare incontestabilă după semnificaţia lui.
Centrul ştiinţific, preocupat până în prezent de cercetarea aşezărilor din regiunea Nistrului Mijlociu, şi în special interesat de siturile din raionul Rezina este Facultatea de Istorie şi Laboratorul de Tracologie al Universităţii de Stat din Moldova. Dintre colaboratorii Laboratorului de Tracologie a Universităţii de Stat din Moldova îi putem enumera pe profesorii I. Niculiţă, A. Nicic, A. Zanoci, T. Arnăut, S. Matveev, M. Băţ care an de an cercetează aşezările Saharna- La Şanţ, Saharna- Dealul Mănăstirii, Saharna- Ţiglău, Saharna Mare.
Laboratorul de Tracologie al Universităţii de Stat din Moldova a fost fondat în anul 1990 cu scopul de a intensifica procesul de investigaţii în domeniul preistoriei, istoriei antice şi medievale a spaţiului Nord-Balcanic al Europei de Sud-Est – încadrat în perioadele respective în procesul de indoeuropenizare, constituire a grupului glotonimic pelasgiano-tracic şi al tracilor, procesele de romanizare, creştinizare şi formare a romanicilor de est. Pe parcursul activităţii sale laboratorul a suferit unele schimbări până când a luat denumirea actuală, care corespunde completamente scopului pe care îl urmează şi sarcinilor pe care trebuie să le realizeze.
O zonă aparţinând rezervaţiei Saharna studiată intens de către I. Niculiţă şi colaboratorii Laboratorul de Tracologie al Universităţii de Stat din Moldova este Saharna- Dealul Mănăstirii , care prin cercetările lor au identificat situl de la Saharna- Dealul Mănăstirii cu aşezarea eponimă Saharna Mare, unde sunt cunoscute vestigii aparţinând mai multor orizonturi cultural- cronologice de tip Cozia- Saharna, Basarabi şi perioada culturii geţilor. Această constatare nu se prezintă ca una irevocabilă, luând în consideraţie faptul că încă la sfârşitul anilor ‛40, însuşi G.D. Smirnov observă, că deşi ceramica ambelor situri este comună după tipologia lor, în cadrul ceramicii aşezării Saharna- Dealul Mănăstirii predomină vasele de calitate bună, de culoare neagră cu luciu metalic. Tot aici, cum constată autorul săpăturilor, mai frecvent sunt întâlnite şi recipientele ceramice cu decor incizat sau imprimat. Este semnificativă descoperirea, pe perimetrul aşezării Saharna- Dealul Mănăstirii, la suprafaţa solului, a unor fragmente ceramice cu motive de decor zoomorf..
Cu scopul de a cerceta caracterul statului cultural al aşezării deschise şi pentru a determina corelarea stratigrafică, în vara anului 2005 şi 2006, în zona de sud-est şi est a aşezării Saharna- Dealul Mănăstirii au fost trasate două secţiuni însumând circa 100 m². I. Niculiţă, A, Zanoci şi T. Arnăut în studiul „Cercetări arheologice la Saharna Mică” au încercat de a pune în circuitul ştiinţific materialele descoperite în complexele arheologice din perioada campaniilor 2003- 2005 (Niculiţă, Zanoci, Arnăut 2007).
Aceeaşi arheologi cercetează sistemul defensiv al cetăţii din epoca fierului- Saharna Mare (Niculiţă, Zanoci 2004). În rezultatul prospecţiunilor de teren se poate constata că descoperirile atribuite primei epoci a fierului se concentrează în zona de sud-est din partea exterioară a bastionului de est al cetăţii Saharna Mare. Aşezarea preistorică se întinde pe o suprafaţă de cca 60 x 100 m, făcând parte actualmente dintr-un ansamblu de terenuri agricole ale mănăstirii „ Sf. Treime” din satul Saharna. Noi aspecte privind rezultatele cercetărilor din 1947 la această aşezare au fost reactualizate intr-un şir de studii recente ( Arnăut 2000; Arnăut, Bercu, Matveev 2004, 42 ) datorită cărora în circuitul ştiinţific a fost introdus un material arheologic variat.
Din 2003 arheologii sus menţionaţi efectuează cercetări la situl traco-getic Saharna- La Şanţ. Cercetările au fost concentrate la o palisadă, precum şi la studierea straturilor culturale din incinta aşezării. În 2006, acest colectiv a reluat cercetările arheologice la acest sit.
Vestigiile obţinute prin săpăturile arheologice efectuate sistematic pe aşezarea din punctul „Saharna Mică” (s. Saharna, r. Rezina) au pus în evidenţă mai multe niveluri de locuire. Bogatul material arheologic obţinut în rezultatul cercetărilor face dovada existenţei în punctul respectiv a unei comunităţi tracice cu un potenţial economic şi politic avansat. Dovada o face şi sistemul complex de fortificare conceput cu ingeniozitate.
Cercetările efectuate au demonstrat că situl Saharna Mică actualmente este cea mai timpurie aşezare din zonă, constituită în a doua jumătate, sau la finele, sec. XII şi a activat în decursul sec. XI a. Chr. după ce abandonată.
Legătura stabilită între EXARC şi LCŞ „Tracologie” a inspirat iniţierea primului proiect de arheologie experimentală pentru R. Moldova, şi anume organizarea la Saharna-Ţiglău a unui parc arheologic cu un muzeu în aer liber. Organizarea muzeului se efectuează sub egida Asociaţiei Arheo-Muzeale Saharna-Ţiglău, fondatorii cărei sunt SRL „Max-Victor” din or. Rezina, în a cui posesie se află terenurile agricole rezervate pentru complexul arheo-muzeal şi Laboratorul de Cercetări Ştiinţifice „Tracologie” a Universităţii de Stat din Moldova, care coordonează procesul de amenajare şi reconstrucţie a parcului preistoric „Saharna-Ţiglău”. Toate lucrările de reconstrucţie sunt efectuate de către mici grupuri de studenţi-voluntari in baza colaborării dintre USM şi SRL „Max-Victor”. Drept model de reconstrucţie al habitatului culturii Cozia-Saharna la Saharna-Ţiglău a stat complexul compus din trei locuinţe de suprafaţă descoperite în aşezarea de la Alcedar III de către cercetătoarea dr. M. Kašuba şi varianta lor de reconstrucţie propusă de Ivan Litsuk. Evident ca fiind primul experiment arheologic din R. Moldova, încercarea reconstrucţiei unui complex de habitat din prima epoci a fierului de tipul Cozia-Saharna la Saharna-Ţiglău, în baza unor surse de proveninţă arheologică sau etnografică, prezintă un pas benefic şi hotărâtor pentru arheologia practicată în R. Moldova
Investigaţiile din ultimii ani ai sec XXI la cele cinci monumente din zona Nistrului Mijlociu, s. Saharna, completamente confirmă participarea activă a comunităţilor de la finele mil. II la constituirea civilizaţiei Hallstattului timpuriu.
O repertoriere a cetăţilor geto-dacice o face şi A. Zanoci în monografia sa ” Fortificaţiile geto- dacice din spaţiul extra- carpatic în sec. VI- III a. Chr. ”, în care sunt prezentate şi toate cetăţile din regiunea în cauză (Zanoci 1998).
O altă repertoriere a aşezărilor nefortificate putem să găsim în lucrarea lui T. Arnăut
„ Vestigii ale sec. VII- III a. Chr. în spaţiul de la răsărit de Carpaţi” (2003). Autorul şi-a propus să colecteze, să sistematizeze şi să interpreteze întreaga documentaţie accesibilă pentru a reconstitui procesul istoric cauzat de aspectul cultural din Hallstattul mijlociu de la est de Carpaţi. De asemenea, s-a străduit să urmărească evoluţia orizontului cultural de la est de Carpaţi în perioada dintre sfârşitul sec. al VII-lea şi sec. III a. Chr., orizont care poate fi urmărit şi în regiunea Nistrului Mijlociu (Arnăut 2003).
E destul de importantă pentru cercetarea habitatului nistrean monografia „Contribuţii la geneza hallstattului tracic timpuriu în spaţiul carpato-danubiano-pontic” semnată de Andrei Nicic (2008). Autorul vine cu noi propuneri sau rectificări ce înlesnesc substanţial procesul cognitiv şi aprofundează considerabil studierea civilizaţiei în ansamblu. De asemenea, arheologul încearcă în baza analizei şi interpretării sortimentului ceramic recuperat de la mai multe situri, inclusiv, din regiunea Nistrului Mijlociu, să determine trăsăturile esenţiale ale proceselor de geneză şi evoluţie a grupurilor culturale cu ceramică incizată, introducând în circuitul ştiinţific unele materiale inedite (Nicic 2008). În lucrarea sa, Andrei Nicic analizează si topografia aşezărilor, caracterul depunerilor actuale, locuinţele şi construcţiile auxiliare, inclusiv din regiunea supusă studiului. Toate eforturile arheologilor sus-menţionaţi s-au materializat într-un şir de lucrări, articole expuse în majoritatea numerelor din Tyragetia şi Thracians and circumpontic world ( vol. I, II, III)[3], dar şi în alte publicaţii.
În 2008 vede lumina tiparului, prestigioasa lucrare monografică semnată de I. Niculiţă, T. Arnăut, A. Zanoci „ Habitatul din mileniul I a. Chr. în regiunea Nistrului Mijlociu. Siturile din zona Saharna”. Prin această lucrare autorii au pus la dispoziţia specialiştilor, tineretului studios şi publicului interesat, vestigiile recoltate în urma săpăturilor arheologice la monumentele din zona Saharna.
O realizare de importanţă locală este şi monografia „ Rezina. Schiţă istorică ” semnată de Nic. Proca şi O. Proca în anul 1999. În capitolul ”Numele şi vechimea localităţii Rezina”se menţionează unele aspecte din preistoria spaţiului nistrean..
Cu tot efortul depus de arheologii din Republica Moldova, în ultimii 20 de ani problema monumentelor arheologice nu s-a bucurat de atenţia cuvenită a forurilor de stat, din care cauză aceste obiective de patrimoniu se deteriorează văzând cu ochii. Din motive social-economice, dar şi din lipsa unui program naţional de cercetare de lungă durată privind protecţia şi propagarea patrimoniului istorico-arheologic, multe din aceste monumente se află în continuare sub pericolul dispariţiei totale.
REFERINŢE BIBLIOGRAFICE:
Arnăut 2000:Arnăut T., Aşezarea fortificată „ Saharna Mare”- raion Rezina, In: Istro- Pontica, Muzeul tulcean de la 50 aniversare, Tulcea, p. 93- 104.
Arnăut 2003:Arnăut T. Vestigii ale sec. VII- III a. Chr. în spaţiul de la răsărit de Carpaţi, Chişinău, 2003
Arnăut, Matveev, Bercu 2004: Arnăut T., Matveev S., Bercu, Aşezarea hallstattiană de la Saharna „ Dealul Mănăstirii ”In: Thracians and circumpontic world, I, Chişinău, 2004, 263
Niculiţă, Arnăut, Zanoci 2007: Niculiţă I, Arnăut T., Zanoci A, Cercetări arheologice la Saharna Mică, In: Bibliotheca Cumidavae, Studia in Honorem Florea Costea, Braşov, 2007
Niculiţă, Zanoci 2004: Niculiţă I., Zanoci A., Sistemul defensiv la traco- geţii din regiunea Nistrului Mijlociu, In: Thracians and circumpontic world, II, 104- 129, Niculiţă et alii 2008:
Zanoci 1998: Zanoci A., Fortificaţiile geto- dacice din spaţiul extracarpatic în sec. VI- III a. Chr, Bucureşti, 1998.
Гольцева, Кашуба 1995: Н. Гольцева, М. Кашуба, Глинжень II. Многослойный памятник Среднего Поднестровья (Тирасполь 1995).
Златковская 1965: Златковская Т.Д., Городище Матеуцы, В: Новое в советской археологий, Москва, 1966.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu