marți, 12 octombrie 2010
duminică, 10 octombrie 2010
Locuri de cult
Locurile de cult trace din vestul munţilor Rodopi în mileniul I a.Chr.
Aleksei Gotzev, Muzeul şi Institutul de Arheologie din Sofia
În ultimii ani un interes deosebit în problema locurilor de cult trace poate fi observat în dezvoltarea arheologiei trace graţie cercetătorilor. Cauzele acestei tendinţe în dezvoltarea arheologiei bulgare pot fi căutate în câteva direcţii. Pe de o parte, sursa disponibilă de bază a crescut considerabil-au fost descoperite multe locuri de cult şi parţial studiate în diferite regiuni din Tracia antică. Materialele recoltate ridică o serie de întrebări şi sistematizarea acestora reprezintă următorul pas pentru cei care studiază arheologia sacrului din Tracia. Scopul principal al acestui articol este de a prezenta câteva probleme legate de studierea locurile sacre din Tracia. Limitele cronologice sunt-mil. I a.Chr., perioada de consolidare a trăsăturilor etnice trace şi a dezvoltării din punct de vedere cultural, social, economic a tracilor, perioada de apogeu a triburilor trace.
Rolul şi importanţa regiunilor particulare în încercarea de a prezenta unele aspecte din cultura Traciei este recunoscută în literatura arheologică. Cele mai mari şi mai importante regiuni cu caracteristici individuale identificate sunt sud-estul, nord-estul Bulgariei, estul şi vestul Rodopilor, dar şi altele. Un rol crucial în dezvoltarea arheologiei de cult a triburilor trace îl are vestul Rodopilor şi cauzele sunt bineînţelese. O astfel de regiune importantă, care permite de a reconstitui unele aspecte din cultura Traciei este şi estul Rodopilor (Nekhrisov 2005).
O interesantă şi atrăgătoare oportunitate poate fi analiza comparativă între situaţiile din ambele zone a munţilor Rodopi, care ar fi trebuit să devină un subiect al viitoarelor cercetări. Aceasta va permite la înregistrarea monumentelor, la clarificarea unor probleme în arheologia de câmp. Cel mai bine acest lucru este prezentat în vestul Rodopilor. În anii 70 ai secolului trecut aici au fost studiate mari complexe ce au dus la crearea unui registru al monumentelor arheologice din această regiune. Această tendinţă de a localiza şi a înregistra centrele de cult trace din mileniul I a.Chr. a fost continuată în realizarea unui proiect început în 2001. Scopul acestuia a fost investigarea centrelor de cult trace în regiune unde acestea sunt observate din unghiuri diferite, adunându-se şi analizându-se informaţii din diferite surse. Un obstacol major care stă în faţa cercetătorului este şansele mici de observare în implementarea cercetării de câmp din vestul Rodopilor. Astfel nu suntem siguri că utilizarea anumitor metode de investigare va restabili tot (sau cel puţin o parte) din tabloul localizării diferitor tipuri de situri arheologice. Munţii sunt în relaţie cu centrele de cult, aceştia dominând peste suprafaţa înconjurătoare.
Mai devreme, expediţia complexă internaţională, care a efectuat cercetări în emporionul Pistiros (Mariţa Superior), a început cercetarea de câmp pentru înregistrarea siturilor arheologice în regiunile legate de emporion. În direcţia sudică a munţilor Rodopi de asemenea au fost descoperite situri ce pot fi relaţionate cu practicile de cult trace datate cu sfârşitul mileniul II- mil. I a.Chr.
În 2001 s-a început proiectul „Centrele de cult din vestul Rodopilor” cu participarea Institutului de Arheologie şi Muzeului din cadrul Academiei de Ştiinţe a Bulgariei, Universităţii sud-vestice „Neofit Rilski” şi Muzeului Etnografic din Plovdiv. Scopul major al acestui proiect ştiinţific era acela de a vizita centrele de cult datate cu mil I a .Chr. în acea parte a munţilor pentru a colecta noi materiale ce ţin de cronologia lor, de a rezuma şi clarifica elementele de bază din timpul realizării activităţilor ritualice a triburilor trace. Echipa a folosit şi informaţia obţinută din tradiţiile, obiceiurile populare.
La acest moment sunt cunoscute peste 20 de situri de cult din mileniul I a.Chr în această regiune. Informaţia colectată este demnă de încredere. Situaţiile şi construcţiile înregistrate sunt datate cu precizie şi pot fi utilizate în analize comparative juxtapuse în contexte similare cu alte situri din sau în afara regiunii.
Astfel de locuri sacre din vestul Rodopilor sunt siturile din satul Babyak, Tsrancha, localitatea „St. prophet Elijah” lângă oraşul Velingrad, localitatea Dolna Veselitsa de pe teritoriul satului Semchinovo, s. Debrashtitsa şi localitatea „Golyam Kosoman”.
Obiectivul acestui articol nu include concluziile rezultatelor obţinute în studierea locurilor sacre trace, dar o încercare de a ilustra câteva trăsături a cercetării locurilor de cult din mileniul I a.Chr. din munţii Rodopi şi de a determina problemele ridicate de fiecare sit. Fără îndoială, unul din cele mai importante religioase monumente din acel teritoriu este sanctuarul de la Babyak din nord-vestul Rodopilor.
În timpul anilor 80 şi începutul anilor 90 studiile asupra antichităţilor trace în vestul Rodopilor şi în zonele limitrofe au continuat în câteva direcţii. Iniţial, ar fi de menţionat cercetările la sanctuarul tracic de la Babyak. Au fost organizate 12 campanii de săpătură pentru a elucida aspecte separate ale activităţii acestui sanctuar, caracterul şi importanţa lui.
Este imposibil ca în cadrul acestui articol să caracterizăm exhaustiv toate materialele arheologice. Totuşi sanctuarul constituie un model de analiză şi interpretare a spaţiilor sacre trace din această zonă a Traciei antice. Motivele pentru care s-a ales exact acest sit ca model de bază sunt mai multe. Acesta este cel mai bine studiat sit din această regiune. Materialul arheologice de la acest sit aparţine unei perioade cronologice îndelungate- circa 15 secole şi aceasta este motivul de a considera sanctuarul ca un important centru de cult, în plus pe teritoriul acestuia au fost practicate o mare parte din ritualurile trace. Au fost înregistrate numeroase structuri relaţionate cu practicile ritualice trace.
Situl arheologic de la Yadenitsa
Situl a fost vizitat în toamna anului 2003 de către colaboratorii Muzeului de Arheologie „Prof. M.Domaradzki” (or. Septemvri) care au colecţionat numeroase materiale arheologice. Datele preliminare au indicat aici un sanctuar tracic, un centru religios care a funcţionat la sf. epocii Ferului. Situl este localizat pe o pantă mare, între coama/creasta ce separă râurile Yadenitsa şi Râul Diavolesc. Coordonatele GPS: N 42º05.608; E 023º52.401; Alt. 1275 m. Acest sit reprezintă o secţiune de 100-150 m în lung. şi o lăţ. de 30 m, orientat NV-SE.
În regiunea de nord-vest unde creasta unei mari părţi a pantei se separă de masivul central terenul este îngust. Creasta atinge un teritoriu înalt pietros cu o formă neregulată. O parte din acesta a fost distrus în încercarea de a face o trecătoare. În direcţia sudică s-a format o platformă centrală unde pot fi găsite stânci naturale ce reprezintă o zonă înaltă cu o formă neregulară. La poalele pantei este situată o peşteră de 2 m lungime şi o intrare de 0,80/1,3o m în dimensiune orientată în direcţia sudică către r. Yadenitsa. Au fost găsite aici materiale arheologice similare celor din sanctuar.
Un lucru important a fost şansa de a fi cercetată toată regiunea acestui monument, care contribuie la elucidarea funcţionalităţii elementelor individuale ale sanctuarului şi repartizarea lor în zona sacră. Atenţia noastră a fost atrasă încă de la începutul cercetării de o construcţie localizată pe trecătoarea ce duce către sanctuar. Prima întrebare a fost dacă este o formaţiune naturală sau o construcţie făcută de om situată între regiunea sacră şi restul teritoriului. Structuri similare au fost semnalate şi în alte centre religioase din vestul Rodopilor. Oricum, în acest caz noi ne-am confruntat cu o altă situaţie. Aparent, „tumulul” a fost distrus şi restaurarea aspectului original pare a fi imposibilă. Nu se poate de spus dacă a fost un loc de ritualuri şi sacrificii sau a fost folosită ca o frontieră naturală a regiunii sacre.
Pentru a clarifica câteva trăsături-cheie a tumulului, pe partea sudică a fost efectuat un sondaj de 1 m ce s-a început de la vârful construcţiei. A fost descoperit un perete/zid mic (lung.-1,20 m), cu orientarea NE-SV. Zidul era format din pietre tăiate de dimensiuni mari şi medii cu pământ între ele. O continuare a peretului în est şi vest nu a fost documentată. În cadrul acestei secţionări s-au descoperit pietre tăiate împreună cu materiale arheologice. S-au găsit dovezi de activitate umană-un pithoy fragmentat localizat lângă partea cea mai înaltă a dealului lângă zid. Au fost găsite resturi de altare de lut, fragmente de ceramică, mangaluri. Toate materialele colectate sugerează că acest tumul a fost activ în timpul practicilor ritualice care au avut loc aici. Poate fi confirmat şi faptul că această parte de sanctuar reprezintă altarul principal unde erau făcute sacrificii.
Una din cele mai interesante situaţii în cercetare a fost zona aşa numită „Nord”. Scopul săpăturilor de aici a fost de a urmări straturile culturale de pe o zonă mai largă. Terenul are o formă trapezoidală neregulată ale cărei frontiere vestice şi sudice sunt definite de trăsături naturale. Grosimea straturilor culturale în această parte atingea 1.60 m. Au fost descoperite în majoritate fragmente de ceramică, semne făcute din lut, greutăţi de măsură, vertebre ceramice, tave. Acumulări de fragmente de vase au fost găsite şi în partea centrală a terenului. În apropiere a fost descoperită eshara. Se aseamănă cu o formă dreptunghiulară de dimensiuni 09,54x0,77 m. Suprafaţa ei a fost decorată cu o tehnică pseudoşnur, bucăţi de pământ în formă de cruce orientate aproximativ în cele 4 puncte cardinale. Ornamentul este dublu liniat. Eshara este înclinată spre est. Sunt înregistrate concentraţii de fragmente de ceramică şi pietre de dimensiuni medii în jurul esharei. Cercetarea esharei sanctuarului ridică anumite întrebări. Astfel de concentraţii sunt asociate sacrificiilor şi sunt prezente în tracia încă din perioada elenistică. Un fapt interesant este că astfel de altare nu puteau fi găsite în regiuni muntoase înalte, unde tradiţiile vechi de eshare neornamentate s-au menţinut mult timp. Fragmente de altare similar decorate au fost găsite pretutindeni pe teritoriul sanctuarului. Astfel de locuri de foc religioase „eshara” făcute din lut ars cu ornament au fost descoperite în timpul săpăturilor de la emporionul Pistiros.
Concluzii:
Datarea precisă a sitului arheologic nu s-a putut efectua din cauza lipsei de materiale etalon pentru termenii cronologici. În timpul investigaţiei nu au fost descoperite nici un vas de import, monede sau chiar obiecte de metal-bijuterii sau unelte prin care s-ar putea determina limitele cronologice ale acestui sit arheologic. Analiza preliminară a materialelor arheologice descoperite arată că acest sanctuar tracic a funcţionat o perioadă relativ scurtă începând cu sec. IV-III a.Chr. sau chiar mai târziu.
Este de menţionat faptul că lipsesc vasele de import, monedele, există doar o mică cantitate de ceramică lucrată la roata olarului şi un număr limitat de obiecte de metal. Aceste trăsături în cercetare de asemenea confirmă o tradiţie veche care s-a menţinut pentru o perioadă intensivă şi de permanente contacte între triburile trace şi grecii antici, după sec. V a.Chr.
Dolna Veselitsa
Multe interesante paralele pot fi trase din analiza comparativă dintre situaţia din Yadenitsa şi un alt sit cercetat în 2002, sanctuarul de pe Veselitsa Inferior. Este localizat la 3 km sud-vest de satul Semchinovo, la o altitudine de 1110,5 m. Cercetările arheologice au indicat că aici se afla un centru de cult tracic, ocupând o suprafaţă de 100 mp. Practicile ritualice principale nu diferă semnificativ faţă de alte monumente similare deja investigate în vestul Rodopilor. Un mare interes pentru noi reprezintă construcţia de piatră acoperită cu un strat de lut ars de o formă dreptunghiulară neregulată. Construcţia constă dintr-o bucată de piatră de forma un pătrat neregulat înconjurat de alte pietre tăiate. Din partea superioară a acelei bucăţi mari de piatră au fost găsite rămăşiţe ale unei vetre făcut din lut galben, slab ars. Construcţia a fost descoperită in situ, în mare parte fără distrugeri.
De jur împrejur se găseau pietre tăiate, iar sub ele pietre de râu. Aceasta este o structură în care erau realizate anumite funcţii de natură ritualică. În ciuda datării cronologice diferite- eshara descoperită are trăsături similare cu esharele neornamentate din timpul săpăturilor de la sanctuarul din Yadenitsa.
În timpul săpăturilor s-au găsit cantităţi mari de bucăţi de lut, fragmente ceramice şi vase de mână. Ceramica este datată cu începutul ferului timpuriu. Probabil că se referă la un altar primitiv. Pe baza materialului arheologic situl este datat cu secolele 13/12- 9 a.Chr.
Concluzii
În literatura arheologică Rodopii de vest s-au dovedit a fi o reţea de centre de cult trace care erau ca nişte componente interelaţionate intr-un sistem complex. Situaţia curentă din această regiune furnizează o bună oportunitate pentru ilustrarea realizărilor şi problemelor în studierea sanctuarelor trace. Acesta este un teritoriu de contacte între Coasta egeeană şi triburile ce au locuit teritoriul Maritsei Superioare.
Analiza combinată a datelor localizării geografice şi datării cronologice a majorităţii monumentelor arheologice trace din vestul Rodopilor arată că cel puţin de la sf. epocii ferului în această parte a Traciei a funcţionat un sistem complex de „spaţii sacre”. Pentru clarificarea caracteristicilor sistemului şi de asemenea rolul şi importanţa diferitor componente este necesar de grupat monumentele religioase cunoscute din regiune pe un anumit criteriu definit. Scopul acestei diferenţieri este de a identifica cauzele organizării şi continuităţii a unui astfel de dezvoltat mosaic de monumente, cu o structură internă, asociat cu practicile de cult a triburilor trace din această regiune.
Iniţial, este necesar de grupat locurile de cult cunoscute conform criteriului geografic şi de a realiza o diviziune internă mai detaliată. Astfel de diviziune poate fi bazată pe localizarea sanctuarului, caracteristicile formei geomorfologice, începutul activităţilor umane a siturilor particulare şi durata lor, prezenţa/absenţa a diferitor structuri.
Astfel, pe baza acestui criteriu putem să împărţim locurile de cult din acest teritoriu în trei grupe. În prima grupă menţionă sanctuarele localizate pe pantele nordice învecinate cu valea râului Maritsa. De la est spre vest situri cu aşa caracteristici sunt: Racovitsa, complexul de gropi ritualice la est de M.Belovo din localitatea Izvora, Dolna Veselitsa, Hajdushko kladenche, situl din satul Debrashtitsa. Situl din localitatea Popminchin kamak poate fi inclus în acest grup-este construit pe un povârniş cu o vedere excelentă către valea unde râurile Bistritsa şi Maritsa curg.
Tipic pentru al doilea grup este localizarea lor pe coama muntelui sau în vecinătatea imediată sub punctul cel mai înalt. Majoritatea siturilor de-a lungul creastei Dabrash aparţin acestui grup de centre sacre. Caracteristica lor principală este aşezarea lor pe o suprafaţă stâncoasă şi cu o conexiune vizuală între ele.
În al treilea grup sunt cele care sunt localizate în partea netedă a teritoriului amintit- Chepino Valley, sanctuarul de pe muntele Ostrets. Cele mai bune paralele sunt Nebet tepe din Plovdiv şi sanctuarul din localitatea Skaleto-satul Levunovo.
Scopul autorului a fost de evidenţia câteva probleme legate de cercetările sanctuarelor trace, de a arăta diferite variante de interpretare prezentate în materiale arheologice concrete la acest nivel de investigare.
joi, 30 septembrie 2010
Istoricul cercetărilor siturilor arheologice în regiunea Nistrului Mijlociu
I.1. Evidenţierea monumentelor arheologice în perioada anilor ´46- ´60
Terasele superioare de pe dreapta cursului mijlociu al fluviului Nistru, din zona oraşelor Rezina, Şoldăneşti în aval, până lângă complexele Ţâpova, Japca, precum şi cele ale unor râuri şi pârâiaşe mai mici, s-au dovedit propice pentru locuire de-a lungul mileniilor. Acest fapt este dovedit prin cercetările arheologice efectuate cu o deosebită pregnanţă în anii postbelici. Investigaţiile preliminare de teren întreprinse în această perioadă au oferit informaţii suplimentare de interes major. Printre cele mai notabile dintre acestea, valorificate şi ştiinţific se numără cele efectuate la Alcedar, Ţahnăuţi, Hligeni, Mateuţi, Şoldăneşti. Cercetările de aici au certificat urme de locuire din epocile neolitică, bronzului, fierului şi evul mediu (Arnăut 2000, 93).
În regiunea Nistrului Mijlociu, primele descoperiri de obiective arheologice au fost semnalate de şeful secţiei de arheologie al Institutului de istorie, limbă şi literatură al Academiei de Ştiinţe a URSS, filiala Moldova, G.D. Smirnov. În calitate de cercetător ştiinţific, el a desfăşurat o prestigioasă activitate ştiinţifică în domeniul arheologiei primei epoci a fierului. Cu această ocazie ţinem să aducem la cunoştinţă că în 1946 organizează şi practic conduce una din primele expediţii ştiinţifice care şi-au pus drept scop studierea monumentelor arheologice pe traseul: Chişinău- Criuleni- Dubăsari- Ofatinţi- Râbniţa- Rezina- Horodişte-Orhei- Trebujeni. Aceasta s-a soldat cu descoperirea şi cercetarea unui şir de monumente arheologice. Arheologul şi-a consacrat toată energia, pasiunea şi competenţa investigării în săpăturile de
În anul 1946 Gh. D. Smirnov a descoperit aşezarea fortificată de la Ofatinţi. El a stabilit parametrii sitului şi a făcut o descriere a stratului de cultură şi a materialului arheologic pe care le-a atribuit perioadei scitice. În 1952 în aşezarea fortificată de la Ofatinţi au fost efectuate cercetări arheologice de către echipa scitică a expediţiei moldoveneşti a II KM al AŞ din URSS, condusă de A.I. Meljukova.
De la sfârşitul anilor '40 şi pe parcursul anilor '50, cercetările extinse din bazinul Nistrului, au fost efectuate de expediţiile II KM al AŞ din URSS-detaşamentul Tripolian şi IA al AŞ al RSSM, sub conducerea lui S.M. Bibikov, iar ulterior de T.S. Passek. Alături de studierea descoperirilor ce aparţineau vestigiilor primitive timpurii, au fost cercetate şi monumente din prima epocă a fierului. În anul 1947 au fost efectuate periegheze pe malul drept al Nistrului, în raioanele Rezina şi Orhei, în împrejurimile satelor Solonceni, Stochnaja, Echimăuţi, Saharna şi lângă Horodca de pe râul Botna.
Începând cu anul 1950, pe teritoriul Moldovei îşi încep lucrările expediţia arheologică moldovenească a II KM al AŞ din URSS şi FM a AŞ din URSS, sub directa conducere a T. S. Passek, iar mai târziu expediţia arheologică pruto- nistreană a IA al AŞ din URSS şi al AŞ din RSSM de sub conducerea lui Gh. B. Fedorov. Toate aceste expediţii au pus bazele cercetărilor arheologice sistematice a monumentelor arheologice.
În anul 1950 G.B. Fedorov descoperă aşezarea fortificată pluristratigrafică Ţareuca şi efectuează săpături arheologice în perioada anilor 1950, 1952, 1953, 1958. În anul 1951 descoperă aşezarea Ţareuca I şi o identifică ca aparţinând culturii Sântana de Mureş- Cernjachov. În anul 1952 G.B. Fedorov identifică aşezarea fortificată Ţahnăuţi- Dohentea care o atribuie culturii medievale timpurii, iar în 1953 descoperă si cercetează aşezarea Tarasova III. O serie întreagă de monumente ce aparţin primei epoci a fierului (aşezările fortificate de la Alcedar-"La Cordon", Curătura, Mateuţi, Raşcov şi altele) au fost descoperite în urma cercetării aşezărilor deschise şi celor fortificate, de origine „slavă” aflate în această regiune. În aşezările de la Alcedar şi Curătura au fost trasate mici sondaje .
Epoca paleoliticului în zona Nistrului Mijlociu a fost amplu cercetată în spaţiul amintit de E .Cernâş, care a adus contribuţii extrem de importante cu privire la perioada preistorică. E. Cernâş descoperă şi cercetează staţiunile paleolitice: Saharna, Echimăuţi IV (1947), Solonceni I, Ciorna I (1952), Ciorna II (1957 ).
În aceeaşi perioadă, în 1951, O. Melinicovskaja cercetează aşezarea hallsttatiană Ţahnăuţi. Săpături arheologice la această aşezare au fost efectuate şi de A.I. Meljukova .
În anii 1952-54, lucrările colectivelor Expediţiei moldoveneşti au fost efectuate în zona de silvostepă din regiunea Nistrului Mijlociu (raioanele Rezina şi Râbniţa), pe ambele maluri ale fluviului Nistru de la Camenca în jos pe cursul apei până la Dubăsari.
Detaşamentul Colectivul "scitic", condus de A.I. Meljukova, ce făcea parte din aceeaşi expediţie a efectuat cercetări arheologice în raionul Rezina. În 1952 începe studierea sistematică a vestigiilor din epoca fierului timpuriu în necropola tumulară „ Saharna II- Gura Hulboaca”, în care au mai fost dezveliţi patru tumuli. Cercetătoarea face în 1952- 1953 săpături la Ţahnăuţi şi Saharna Mare.
Doar după cercetările întreprinse de ea în anul 1952, în aşezarea fortificată de la Ofatinţi, raionul Râbniţa, apartenenţa etnică "scitică" a monumentelor arheologice nistrene a fost pusă, pentru prima dată, sub semnul întrebării. Dacă pentru sec. VII-VI a.Chr. în cadrul ceramicii, există asemănări cu vestigiile din silvostepa ucraineană din dreapta Niprului, atunci, după sec. al Vl-lea a.Chr., această asemănare dispare.
În 1952, în acelaşi timp cu cercetarea tumulilor de la Alcedar efectuate de R. L. Rozenfel'dt, la 0,5 km. sud-est de acestea, pe unul din promontoriile văii, a fost investigată o aşezare. În stratul de cultură au fost găsite vârfuri de săgeţi din bronz cu dulie şi două aripioare, ceramică şi podoabe ce se datează în sec. VII-VI a.Chr.
În urma cercetărilor de suprafaţă, efectuate de V. I. Markevič în bazinul inferior al râului Ciorna în anii 1953-1954, au fost scoase la iveală 18 aşezări, 3 aşezări fortificate şi trei necropole de "epocă scitică". Tot în aceşti ani au fost cercetate, pentru prima dată monumentele arheologice din împrejurimile satului Hligeni. La sfârşitul anilor ‛60, monumentele arheologice de lângă satul Hligeni au fost cercetate de expediţia arheologică pruto- nistreană condusă de Gh.B. Fedorov.
În 1954, lângă satul Mateuţi a fost descoperit, de către inginerul agronom Celpan, un tezaur de podoabe din perioada „scitică”, compus dintr-un inel de aur şi două din argint, la care se adaugă două brăţări şi un torques de argint. Astăzi, tezaurul de la Mateuţi, de rând cu alte renumite tezaure (de la Cărbuna, Frumuşica, Hansca) se află în custodia Muzeului de Etnografie şi Istorie Naturală din Chişinău.
Tot în decursul deceniului cinci al secolului trecut arheologul V.I.Markevič descoperă următoarele aşezări: Lipceni Rîpa Zanova , Păpăuţi[1] , Păpăuţi III ( descoperite în 1953) , Păpăuţi- La Hlinoaia, Păpăuţi- Valea Ceornii, staţiunea paleolitică Lipceni ( descoperite în anul 1954).
Pe lângă cercetătorii amintiţi, care şi-au desfăşurat activitatea cu prioritate în aceste ţinuturi, au participat la săpături şi arheologul P. Bârnea. În anul 1958 descoperă aşezările Păpăuţi I, Păpăuţi II, iar în 1962 cercetează Cinişeuţi-
De asemenea, la începutul anilor 50 ai sec. XX Gh. Sergheev se include în procesul de cercetare a monumentelor din epoca fierului timpuriu plasate în preajma satelor Saharna, Butuceni.
I.2. Cercetarea obiectivelor arheologice din zona Nistrului Mijlociu în a doua jumătate a sec. XX- încep. sec. XXI
În perioada anilor '60-începutul anilor ‛70, au fost descoperite noi monumente arheologice, punctele date fiind trecute pe harta arheologică a siturilor din prima epocă a fierului (Lăpuşnean, Niculiţă, Romanovskaja, 1974). Începând cu anii1973-1975 apare ciclul de publicaţii arheologice în opt volume Ахеологическая Карта МССР (Harta arheologică a RSSM). Apariţia Hărţii arheologice a reprezentat un pas pozitiv pentru sistematizarea descoperirilor arheologice din fosta RSSM, inclusiv şi din raionul Rezina.
Astfel, în 1967 Ion Hâncu cercetează situl aparţinând culturii Basarabi- Şoldăneşti Mateuţi- Curtoaea I, însă cele mai multe descoperiri le face la începutul anilor 80 unde în spaţiul rezinean identifică aşezările: cet. Cogâlniceni (1980), Ţareuca – Pe Cetate, cercetează şi descrie aşezările fortificate Rezina (1985), Horodişte I (1980). Toate monumentele cele mai importante I. Hâncu le publică în lucrarea sa „ Străvechi monumente din Republica Moldova ” editată
O aşezare şi o necropolă din prima epocă a fierului au fost descoperite în urma perieghezelor arheologice efectuate de I. Hâncu şi V. Lăpuşnean în apropierea satului Mateuţi. Obiectivele au fost datate cu sec. VIII-VII a.Chr.
În 1961, în aşezarea fortificată de la Mateuţi, au fost efectuate cercetări arheologice de către o echipă a expediţiei pruto-nistrene a IA al AŞ din URSS şi al AŞ din RSSM de sub conducerea T. D. Zlatkovskaja. În partea de sud-vest a aşezării a fost trasată secţiunea III-a ce a tăiat valul şi şanţul, fapt ce a permis, ca pe baza datelor stratigrafice, să se pună problema perioadei construcţiei sistemelor de fortificaţie a acestei aşezări (Zlatkovskaja, 1965, p. 220-225).
În anii 1986-1987, datorită construcţiilor la magistrala de gaz "Ananev-Bogorpdcean", colaboratorii expediţiilor arheologice din nordul Moldovei de sub conducerea Iui O. Leviţki au efectuat periegheze şi cercetări de suprafaţă în raioanele Rezina şi Şoldăneşti. Tot atunci s-au făcut cercetări arheologice de amploare în aşezarea de la Mateuţi-"La Basne" , dar şi în aşezarea fortificată de la Alcedar-"La Cordon". De asemenea, au fost întreprinse mici cercetări arheologice în aşezarea de la Alcedar-Odaia.
Anul
În anii 1989-1990, expediţia arheologică a Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei, sub conducerea lui N. V. Gol'ceva, a cercetat aşezarea fortificată de la Hligeni II-"La Şanţ", însă, din păcate, în acest sit nu a fost cercetat sistemul de fortificare (Gol'ţeva, Kašuba, 1995).
În sfârşit, în anul 1993, O. Leviţki şi V.Haheu au revăzut şi cercetat vizual, în acţiunea de inventariere a monumentelor arheologice din R. Moldova, toate monumentele din zona Nistrului Mijlociu. Pe lângă unele precizări de detaliu, caracteristica monumentelor ca şi întreaga imagine în general, nu a suferit mari modificări. Din păcate, din lipsă de resurse financiare suficiente proiectul de inventariere a monumentelor arheologice nu a fost definitivat la nivelul corespunzător, păstrând foarte multe lacune, care în anumite cazuri au tirajat multiple inexactităţi.
În general, perioada anilor 90 se caracterizează prin apariţia unui mare număr de articole consacrate descoperirilor arheologice din zona Nistrului Mijlociu. Aceasta se datorează activităţii Muzeului Naţional de Istorie, devenit în 2005 Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei în urma incorporării Muzeului de Arheologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.
În vara anului 1993 expediţia Muzeului Naţional de Istorie a efectuat în zona Saharna cercetări de periegheză cu sondaje nu prea mari în unele puncte. În urma lucrărilor expediţiei au fost identificate în teren cele 16 monumente arheologice, înregistrate în zonă în anii 50 de către G.D. Smirnov şi descrise în jurnalele sale de şantier. Pe parcursul prospectării şi cartografierii monumentelor s-a atras atenţie asupra stării deplorabile în care se afla mica fortificaţie Saharna- La Revechin. Timp de câţiva ani situaţia financiară n-a permis cercetătorilor muzeului să revină în zonă, însă în vara anului 1998 s-au reluat cercetările în rezervaţia istorică-naturală „Saharna”.
Dintre membrii muzeului care s-a ocupat de spaţiul amintit, inclusiv de zona Saharna, este cercetătorul Al. Levinschi.
În 1996, apare monografia lui T. Arnăut şi R. Ursu- Naniu „ Vestigii getice din cea de a doua epocă a fierului în interfluviul pruto- nistrean”, lucrare realizată în cadrul Facultăţii de Istorie a Universităţii de stat din Moldova. Autorii încearcă să expună problemele situaţiei etno-culturale din spaţiul pruto- nistrean din cea de a doua epocă a fierului, de asemenea, clasifică din punct de vedere tipologic-funcţional vestigiile getice din sec. VI- III a. Chr. În această clasificare au intrat şi materialele arheologic descoperite în siturile din regiunea Nistrului Mijlociu: Curătura, Stochnaja.
Cercetările arheologice din ultimul deceniu au îmbogăţit considerabil harta monumentelor istorice cu noi obiective importante din prima şi a doua jumătate epocă a fierului, iar materialele rezultate au permis completarea unor goluri cronologice în dezvoltarea comunităţilor traco- getice, confirmând sau infirmând unele interpretări anterioare.
Astfel, în anul 2000 apare lucrarea „Vestigii traco-getice pe Nistrul mijlociu” semnată de M. Kašuba, V. Haheu, Ol. Leviţki. În studiul lor se emite ipoteza despre posibilul mod de formare a focarului culturii getice timpurii în zona de sud a bazinului Nistrului Mijlociu. S-a încercat să se publice complet materialele colecţiilor din anii ‛50 cât şi a materialelor obţinute în rezultatul cercetărilor făcute de autori la mijlocul anilor ‛80 şi de asemenea a situaţiei cultural-istorice din zona de sud a Nistrului Mijlociu în perioada hallstattiană târzie şi getică.
De altfel, în anul 2004, din motiv că nu s-a putut obţine autorizaţie de la Ministerul Culturii, nu au putut fi continuate cercetările arheologice pe teren în fortificaţia getică Saharna- La Revechin.
Săpăturile arheologice la aşezările Saharna Mică, Saharna „Dealul Mănăstirii” şi Saharna Mare au fost efectuate pe suprafeţe restrânse, şi prin urmare, au pus în evidenţă un material relativ modest ca volum, însă de o valoare incontestabilă după semnificaţia lui.
Centrul ştiinţific, preocupat până în prezent de cercetarea aşezărilor din regiunea Nistrului Mijlociu, şi în special interesat de siturile din raionul Rezina este Facultatea de Istorie şi Laboratorul de Tracologie al Universităţii de Stat din Moldova. Dintre colaboratorii Laboratorului de Tracologie a Universităţii de Stat din Moldova îi putem enumera pe profesorii I. Niculiţă, A. Nicic, A. Zanoci, T. Arnăut, S. Matveev, M. Băţ care an de an cercetează aşezările Saharna- La Şanţ, Saharna- Dealul Mănăstirii, Saharna- Ţiglău, Saharna Mare.
Laboratorul de Tracologie al Universităţii de Stat din Moldova a fost fondat în anul 1990 cu scopul de a intensifica procesul de investigaţii în domeniul preistoriei, istoriei antice şi medievale a spaţiului Nord-Balcanic al Europei de Sud-Est – încadrat în perioadele respective în procesul de indoeuropenizare, constituire a grupului glotonimic pelasgiano-tracic şi al tracilor, procesele de romanizare, creştinizare şi formare a romanicilor de est. Pe parcursul activităţii sale laboratorul a suferit unele schimbări până când a luat denumirea actuală, care corespunde completamente scopului pe care îl urmează şi sarcinilor pe care trebuie să le realizeze.
O zonă aparţinând rezervaţiei Saharna studiată intens de către I. Niculiţă şi colaboratorii Laboratorul de Tracologie al Universităţii de Stat din Moldova este Saharna- Dealul Mănăstirii , care prin cercetările lor au identificat situl de la Saharna- Dealul Mănăstirii cu aşezarea eponimă Saharna Mare, unde sunt cunoscute vestigii aparţinând mai multor orizonturi cultural- cronologice de tip Cozia- Saharna, Basarabi şi perioada culturii geţilor. Această constatare nu se prezintă ca una irevocabilă, luând în consideraţie faptul că încă la sfârşitul anilor ‛40, însuşi G.D. Smirnov observă, că deşi ceramica ambelor situri este comună după tipologia lor, în cadrul ceramicii aşezării Saharna- Dealul Mănăstirii predomină vasele de calitate bună, de culoare neagră cu luciu metalic. Tot aici, cum constată autorul săpăturilor, mai frecvent sunt întâlnite şi recipientele ceramice cu decor incizat sau imprimat. Este semnificativă descoperirea, pe perimetrul aşezării Saharna- Dealul Mănăstirii, la suprafaţa solului, a unor fragmente ceramice cu motive de decor zoomorf..
Cu scopul de a cerceta caracterul statului cultural al aşezării deschise şi pentru a determina corelarea stratigrafică, în vara anului 2005 şi 2006, în zona de sud-est şi est a aşezării Saharna- Dealul Mănăstirii au fost trasate două secţiuni însumând circa 100 m². I. Niculiţă, A, Zanoci şi T. Arnăut în studiul „Cercetări arheologice la Saharna Mică” au încercat de a pune în circuitul ştiinţific materialele descoperite în complexele arheologice din perioada campaniilor 2003- 2005 (Niculiţă, Zanoci, Arnăut 2007).
Aceeaşi arheologi cercetează sistemul defensiv al cetăţii din epoca fierului- Saharna Mare (Niculiţă, Zanoci 2004). În rezultatul prospecţiunilor de teren se poate constata că descoperirile atribuite primei epoci a fierului se concentrează în zona de sud-est din partea exterioară a bastionului de est al cetăţii Saharna Mare. Aşezarea preistorică se întinde pe o suprafaţă de cca 60 x 100 m, făcând parte actualmente dintr-un ansamblu de terenuri agricole ale mănăstirii „ Sf. Treime” din satul Saharna. Noi aspecte privind rezultatele cercetărilor din 1947 la această aşezare au fost reactualizate intr-un şir de studii recente ( Arnăut 2000; Arnăut, Bercu, Matveev 2004, 42 ) datorită cărora în circuitul ştiinţific a fost introdus un material arheologic variat.
Din 2003 arheologii sus menţionaţi efectuează cercetări la situl traco-getic Saharna- La Şanţ. Cercetările au fost concentrate la o palisadă, precum şi la studierea straturilor culturale din incinta aşezării. În 2006, acest colectiv a reluat cercetările arheologice la acest sit.
Vestigiile obţinute prin săpăturile arheologice efectuate sistematic pe aşezarea din punctul „Saharna Mică” (s. Saharna, r. Rezina) au pus în evidenţă mai multe niveluri de locuire. Bogatul material arheologic obţinut în rezultatul cercetărilor face dovada existenţei în punctul respectiv a unei comunităţi tracice cu un potenţial economic şi politic avansat. Dovada o face şi sistemul complex de fortificare conceput cu ingeniozitate.
Cercetările efectuate au demonstrat că situl Saharna Mică actualmente este cea mai timpurie aşezare din zonă, constituită în a doua jumătate, sau la finele, sec. XII şi a activat în decursul sec. XI a. Chr. după ce abandonată.
Legătura stabilită între EXARC şi LCŞ „Tracologie” a inspirat iniţierea primului proiect de arheologie experimentală pentru R. Moldova, şi anume organizarea la Saharna-Ţiglău a unui parc arheologic cu un muzeu în aer liber. Organizarea muzeului se efectuează sub egida Asociaţiei Arheo-Muzeale Saharna-Ţiglău, fondatorii cărei sunt SRL „Max-Victor” din or. Rezina, în a cui posesie se află terenurile agricole rezervate pentru complexul arheo-muzeal şi Laboratorul de Cercetări Ştiinţifice „Tracologie” a Universităţii de Stat din Moldova, care coordonează procesul de amenajare şi reconstrucţie a parcului preistoric „Saharna-Ţiglău”. Toate lucrările de reconstrucţie sunt efectuate de către mici grupuri de studenţi-voluntari in baza colaborării dintre USM şi SRL „Max-Victor”. Drept model de reconstrucţie al habitatului culturii Cozia-Saharna la Saharna-Ţiglău a stat complexul compus din trei locuinţe de suprafaţă descoperite în aşezarea de la Alcedar III de către cercetătoarea dr. M. Kašuba şi varianta lor de reconstrucţie propusă de Ivan Litsuk. Evident ca fiind primul experiment arheologic din R. Moldova, încercarea reconstrucţiei unui complex de habitat din prima epoci a fierului de tipul Cozia-Saharna la Saharna-Ţiglău, în baza unor surse de proveninţă arheologică sau etnografică, prezintă un pas benefic şi hotărâtor pentru arheologia practicată în R. Moldova
Investigaţiile din ultimii ani ai sec XXI la cele cinci monumente din zona Nistrului Mijlociu, s. Saharna, completamente confirmă participarea activă a comunităţilor de la finele mil. II la constituirea civilizaţiei Hallstattului timpuriu.
O repertoriere a cetăţilor geto-dacice o face şi A. Zanoci în monografia sa ” Fortificaţiile geto- dacice din spaţiul extra- carpatic în sec. VI- III a. Chr. ”, în care sunt prezentate şi toate cetăţile din regiunea în cauză (Zanoci 1998).
O altă repertoriere a aşezărilor nefortificate putem să găsim în lucrarea lui T. Arnăut
„ Vestigii ale sec. VII- III a. Chr. în spaţiul de la răsărit de Carpaţi” (2003). Autorul şi-a propus să colecteze, să sistematizeze şi să interpreteze întreaga documentaţie accesibilă pentru a reconstitui procesul istoric cauzat de aspectul cultural din Hallstattul mijlociu de la est de Carpaţi. De asemenea, s-a străduit să urmărească evoluţia orizontului cultural de la est de Carpaţi în perioada dintre sfârşitul sec. al VII-lea şi sec. III a. Chr., orizont care poate fi urmărit şi în regiunea Nistrului Mijlociu (Arnăut 2003).
E destul de importantă pentru cercetarea habitatului nistrean monografia „Contribuţii la geneza hallstattului tracic timpuriu în spaţiul carpato-danubiano-pontic” semnată de Andrei Nicic (2008). Autorul vine cu noi propuneri sau rectificări ce înlesnesc substanţial procesul cognitiv şi aprofundează considerabil studierea civilizaţiei în ansamblu. De asemenea, arheologul încearcă în baza analizei şi interpretării sortimentului ceramic recuperat de la mai multe situri, inclusiv, din regiunea Nistrului Mijlociu, să determine trăsăturile esenţiale ale proceselor de geneză şi evoluţie a grupurilor culturale cu ceramică incizată, introducând în circuitul ştiinţific unele materiale inedite (Nicic 2008). În lucrarea sa, Andrei Nicic analizează si topografia aşezărilor, caracterul depunerilor actuale, locuinţele şi construcţiile auxiliare, inclusiv din regiunea supusă studiului. Toate eforturile arheologilor sus-menţionaţi s-au materializat într-un şir de lucrări, articole expuse în majoritatea numerelor din Tyragetia şi Thracians and circumpontic world ( vol. I, II, III)[3], dar şi în alte publicaţii.
În 2008 vede lumina tiparului, prestigioasa lucrare monografică semnată de I. Niculiţă, T. Arnăut, A. Zanoci „ Habitatul din mileniul I a. Chr. în regiunea Nistrului Mijlociu. Siturile din zona Saharna”. Prin această lucrare autorii au pus la dispoziţia specialiştilor, tineretului studios şi publicului interesat, vestigiile recoltate în urma săpăturilor arheologice la monumentele din zona Saharna.
O realizare de importanţă locală este şi monografia „ Rezina. Schiţă istorică ” semnată de Nic. Proca şi O. Proca în anul 1999. În capitolul ”Numele şi vechimea localităţii Rezina”se menţionează unele aspecte din preistoria spaţiului nistrean..
Cu tot efortul depus de arheologii din Republica Moldova, în ultimii 20 de ani problema monumentelor arheologice nu s-a bucurat de atenţia cuvenită a forurilor de stat, din care cauză aceste obiective de patrimoniu se deteriorează văzând cu ochii. Din motive social-economice, dar şi din lipsa unui program naţional de cercetare de lungă durată privind protecţia şi propagarea patrimoniului istorico-arheologic, multe din aceste monumente se află în continuare sub pericolul dispariţiei totale.
REFERINŢE BIBLIOGRAFICE:
Arnăut 2000:Arnăut T., Aşezarea fortificată „ Saharna Mare”- raion Rezina, In: Istro- Pontica, Muzeul tulcean de la 50 aniversare, Tulcea, p. 93- 104.
Arnăut 2003:Arnăut T. Vestigii ale sec. VII- III a. Chr. în spaţiul de la răsărit de Carpaţi, Chişinău, 2003
Arnăut, Matveev, Bercu 2004: Arnăut T., Matveev S., Bercu, Aşezarea hallstattiană de la Saharna „ Dealul Mănăstirii ”In: Thracians and circumpontic world, I, Chişinău, 2004, 263
Niculiţă, Arnăut, Zanoci 2007: Niculiţă I, Arnăut T., Zanoci A, Cercetări arheologice la Saharna Mică, In: Bibliotheca Cumidavae, Studia in Honorem Florea Costea, Braşov, 2007
Niculiţă, Zanoci 2004: Niculiţă I., Zanoci A., Sistemul defensiv la traco- geţii din regiunea Nistrului Mijlociu, In: Thracians and circumpontic world, II, 104- 129, Niculiţă et alii 2008:
Zanoci 1998: Zanoci A., Fortificaţiile geto- dacice din spaţiul extracarpatic în sec. VI- III a. Chr, Bucureşti, 1998.
Гольцева, Кашуба 1995: Н. Гольцева, М. Кашуба, Глинжень II. Многослойный памятник Среднего Поднестровья (Тирасполь 1995).
Златковская 1965: Златковская Т.Д., Городище Матеуцы, В: Новое в советской археологий, Москва, 1966.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)